Ploaie de noapte

Din ţinuturile de gheaţă ale tăcerii
Se ridică strigăt de pescăruşi solitari.
Din disperarea tăcută a înserării,
Apare căldura plăcută a încercării
De a atinge lumina cu degetul.

Şi-şi strigă-nserarea liniştea deplină.
Şi-şi cere durerea locul în vise.
Când soarele nu mai are lumină,
În toate gândurile noastre s-alină
Dorul de a vedea dimineaţa.

Şi-n stropi de putere ascunsă
Se revarsă lumina neagră de fulger.
Şi picură-n streşini lumina pătrunsă
De-a lumii poveste, ce pare a fi strânsă
În muget şi plânset de apă.

De nori se anină pământul
Şi trage cerul mai aproape de noi.
Prin urlet tăcut se aude vântul,
Iar cel ce domneşte e gândul
Că plouă cu stropi de idei.

În câte gânduri negre se duce
Frica noastră de noapte şi ploi.
Un zâmbet rece de strigoi ne aduce
Atâtea imagini sub formă de cruce
În visele nopţii, când plouă afară.

P.S. Cam abstract, ştiu^^. Lucrez la asta. Nu prea am idei cum să o modific... Vreo idee? ^_^ :)

Linişte

Ieri am simţit liniştea. Mi-a pătruns până în ultimul oscior al fiinţei. Parcă totul se leagă, căci am simţit-o în întuneric. Un greiere îşi cânta singurătatea şi dorul. Dar nu era lună şi nici nori. Greierele a tăcut...nu se mai vedeau nici stelele. Şi începe liniştea să guverneze... Încep să respir sacadat. Nu îmi aud respiraţia. Respir? Nu ştiu... E o tăcere moartă şi ce bine e....cu câtă limpezime îmi aud gândurile şi ce clare sunt imaginile din trecut. Ce uşor îmi simt trupul şi ce uşoară îmi este conştiinţa. De ce? Îmi e teamă să mă mişc, câtă linişte... Îmi simt urechile inerte. Parcă nu exist. Sunt un vis? Cine visează? Aud câteva bătăi de inimă. Simt cum mi se umfla pieptul cu aer. Ce aer rece... Greierul a început iar să cânte. Deschid ochii. Când i-am închis? Mă simt liberă, uşoară, puternică, mică şi tăcută. Ce linişte... Se iveşte luna. Misterioasă, mare, rotundă, luminosă. Unde a fost? Iar tace greierele şi iar îmi aud doar gândurile. Tresar. Nu mai e linişte. Mă aud gândind, dar ce strident! Îmi aud respiraţia şi inima şi vântul şi greierele. Mai miaună o pisică, mai urlă un câine, mai cântă un cocoş adormit. Ţip. Tac. Linişte. Întuneric. Nimic.. Mă simt ca în vid. Nu aud. Nu simt. Şi ce linişte...
Iubesc liniştea. E ca o parte dintr-un vis care nu e al meu, e ca atunci când sunt lucidă şi totul în jur e confuz. Liniştea e totul ascuns în nimic. Ce linişte...