Dumnezeu şi-a aşezat urmele în lume o:)

• Dumnezeu şi-a aşezat răbdarea în cărţi.
  
• Eternitatea şi-a pus-o în timp.
  
• Nemurirea se află în natură.
  
• Imaginaţia este în copii.
  
• Precizia e în numere.
  
• Legile sunt în Biblie.
  
• Lumina în ochi.
  
• Căldura în suflet.
  
• Speranţa în mâine.
  
• Corectitudinea în conştiinţă.
• Glasul în tunet.
• Înţelepciunea în deprinderea de a învăţa din greşeli.
  
• Iar bunătatea se află în adâncul sufletului oamenilor, mai multă sau mai puţină... e acolo. :)

Ploaie de noapte

Din ţinuturile de gheaţă ale tăcerii
Se ridică strigăt de pescăruşi solitari.
Din disperarea tăcută a înserării,
Apare căldura plăcută a încercării
De a atinge lumina cu degetul.

Şi-şi strigă-nserarea liniştea deplină.
Şi-şi cere durerea locul în vise.
Când soarele nu mai are lumină,
În toate gândurile noastre s-alină
Dorul de a vedea dimineaţa.

Şi-n stropi de putere ascunsă
Se revarsă lumina neagră de fulger.
Şi picură-n streşini lumina pătrunsă
De-a lumii poveste, ce pare a fi strânsă
În muget şi plânset de apă.

De nori se anină pământul
Şi trage cerul mai aproape de noi.
Prin urlet tăcut se aude vântul,
Iar cel ce domneşte e gândul
Că plouă cu stropi de idei.

În câte gânduri negre se duce
Frica noastră de noapte şi ploi.
Un zâmbet rece de strigoi ne aduce
Atâtea imagini sub formă de cruce
În visele nopţii, când plouă afară.

P.S. Cam abstract, ştiu^^. Lucrez la asta. Nu prea am idei cum să o modific... Vreo idee? ^_^ :)

Linişte

Ieri am simţit liniştea. Mi-a pătruns până în ultimul oscior al fiinţei. Parcă totul se leagă, căci am simţit-o în întuneric. Un greiere îşi cânta singurătatea şi dorul. Dar nu era lună şi nici nori. Greierele a tăcut...nu se mai vedeau nici stelele. Şi începe liniştea să guverneze... Încep să respir sacadat. Nu îmi aud respiraţia. Respir? Nu ştiu... E o tăcere moartă şi ce bine e....cu câtă limpezime îmi aud gândurile şi ce clare sunt imaginile din trecut. Ce uşor îmi simt trupul şi ce uşoară îmi este conştiinţa. De ce? Îmi e teamă să mă mişc, câtă linişte... Îmi simt urechile inerte. Parcă nu exist. Sunt un vis? Cine visează? Aud câteva bătăi de inimă. Simt cum mi se umfla pieptul cu aer. Ce aer rece... Greierul a început iar să cânte. Deschid ochii. Când i-am închis? Mă simt liberă, uşoară, puternică, mică şi tăcută. Ce linişte... Se iveşte luna. Misterioasă, mare, rotundă, luminosă. Unde a fost? Iar tace greierele şi iar îmi aud doar gândurile. Tresar. Nu mai e linişte. Mă aud gândind, dar ce strident! Îmi aud respiraţia şi inima şi vântul şi greierele. Mai miaună o pisică, mai urlă un câine, mai cântă un cocoş adormit. Ţip. Tac. Linişte. Întuneric. Nimic.. Mă simt ca în vid. Nu aud. Nu simt. Şi ce linişte...
Iubesc liniştea. E ca o parte dintr-un vis care nu e al meu, e ca atunci când sunt lucidă şi totul în jur e confuz. Liniştea e totul ascuns în nimic. Ce linişte...

Scorpions - Wind of change
P.S. 1:40 :)

Să visăm ^^

Am visat într-o seară că cerul s-a prăbuşit peste o pădure. Cred ca era toamnă căci pădurea nu era nici pe departe verde şi nicio pasăre nu se auzea. Totul se scălda într-o lumină portocalie, şi cerul era verzui. Visul a început frumos. Cu o ploaie albastră şi caldă, care s-a oprit brusc. S-a auzit un trosnet care a lovit întreaga fire şi cerul se apropia din ce în ce devenind verde. Când a lovit pădurea se transformase in lichid. Copacii au început să alunece zmulgându-se din rădăcini şi pământul se înclina din ce în ce mai mult. Aşa s-a terminat visul, cu o alarma urlând din străfundurile ei mecanice ora de trezire. Şi m-am trezit. Am cugetat mult la acest vis. Nu cred că are vreun sens. De ce visăm? Când visăm? Oare nopţile încărcate de vise nu sunt urmaările unor zile speciale? Visele sunt jocuri. Jocuri ale subconştientului nostru. De ce se joacă mintea noastră cu noi? Pentru că şi noi ne jucăm cu ea. Odată mi s-a adeverit un vis. Ceva mărunt, nesemificativ, poate de asta nu-mi amintesc ce. Dar eram fericită. Poate că visele noastre sunt dorinţe ascunse pe care nici noi nu le ştim, ci doar mintea noastră le cunoaşte, doar subconştientul nostru le ştie cel mai bine.
P.S. Cel mai frumos visăm cu ochii deschişi, deci hai să visăm şi când nu dormim, căci ce frumoase sunt visele. :)

Scorpions - White Dove

De inceput :-"

M-am gândit să scriu. Să scriu pentru mine. Să scriu pentru cei care vor citi. E uşor să scrii...câteva taste apăsate 2-3 gânduri şi se umple pagina. A început şcoala...superbă sursă de inspiraţie. La urma urmei mai mult de jumătate din viaţa de zi cu zi a unui adolescent se învârte în jurul şcolii: ore, teste, teze, colegi, profesori, note şi câte şi mai câte..... şi cine nu le cunoaşte? Aş vrea să încep filozofic, câteva rânduri despre a scrie. Dar nu orice fel de "a scrie", căci are zeci de sensuri.... acel a scrie care coincide cu a simţi, a trăi, a spera, a visa, a crede, a dispera... O relaţie de completare între creier şi inimă ca o poezie pe care o trăieşti înainte de a o citi. Ar trebuii cu toţii să scriem. Să scriem fiecare clipă pe care o trăim, să o memorăm, să umplem o pagină cu gânduri, mari sau mici...gânduri. Toţii adolescenţii ar trebuii să-şi scrie romanul lor al adolescenţei, nu pentru a apărea prin librării, ci pentru ei, un roman al unei adolescenţei, o carte a unei experienţe de viaţă, a unei viziuni asupra vieţii, o carte cât o perioadă din viaţa noastră, un jurnal al confuziilor, temerilor, întrebărilor, răspunsurilor, schimbărilor care apar în viaţa noastră, un roman de călătorie, o călătorie pe un drum al nostru, pe care mergem doar noi, un drum întortochiat pe care ne-am pierdut atunci când ne-am născut şi mergem înainte aşteptând să ajungem undeva sau nicăieri... şi ce tovarăş mai bun decât propria noastră carte: adolescenţa?
Să începem cu primul rând, primul sfat, primul pas, prima dorinţă...Să începem cu începutul: Să scriem!