Scorpions - Wind of change
P.S. 1:40 :)

Să visăm ^^

Am visat într-o seară că cerul s-a prăbuşit peste o pădure. Cred ca era toamnă căci pădurea nu era nici pe departe verde şi nicio pasăre nu se auzea. Totul se scălda într-o lumină portocalie, şi cerul era verzui. Visul a început frumos. Cu o ploaie albastră şi caldă, care s-a oprit brusc. S-a auzit un trosnet care a lovit întreaga fire şi cerul se apropia din ce în ce devenind verde. Când a lovit pădurea se transformase in lichid. Copacii au început să alunece zmulgându-se din rădăcini şi pământul se înclina din ce în ce mai mult. Aşa s-a terminat visul, cu o alarma urlând din străfundurile ei mecanice ora de trezire. Şi m-am trezit. Am cugetat mult la acest vis. Nu cred că are vreun sens. De ce visăm? Când visăm? Oare nopţile încărcate de vise nu sunt urmaările unor zile speciale? Visele sunt jocuri. Jocuri ale subconştientului nostru. De ce se joacă mintea noastră cu noi? Pentru că şi noi ne jucăm cu ea. Odată mi s-a adeverit un vis. Ceva mărunt, nesemificativ, poate de asta nu-mi amintesc ce. Dar eram fericită. Poate că visele noastre sunt dorinţe ascunse pe care nici noi nu le ştim, ci doar mintea noastră le cunoaşte, doar subconştientul nostru le ştie cel mai bine.
P.S. Cel mai frumos visăm cu ochii deschişi, deci hai să visăm şi când nu dormim, căci ce frumoase sunt visele. :)

Scorpions - White Dove

De inceput :-"

M-am gândit să scriu. Să scriu pentru mine. Să scriu pentru cei care vor citi. E uşor să scrii...câteva taste apăsate 2-3 gânduri şi se umple pagina. A început şcoala...superbă sursă de inspiraţie. La urma urmei mai mult de jumătate din viaţa de zi cu zi a unui adolescent se învârte în jurul şcolii: ore, teste, teze, colegi, profesori, note şi câte şi mai câte..... şi cine nu le cunoaşte? Aş vrea să încep filozofic, câteva rânduri despre a scrie. Dar nu orice fel de "a scrie", căci are zeci de sensuri.... acel a scrie care coincide cu a simţi, a trăi, a spera, a visa, a crede, a dispera... O relaţie de completare între creier şi inimă ca o poezie pe care o trăieşti înainte de a o citi. Ar trebuii cu toţii să scriem. Să scriem fiecare clipă pe care o trăim, să o memorăm, să umplem o pagină cu gânduri, mari sau mici...gânduri. Toţii adolescenţii ar trebuii să-şi scrie romanul lor al adolescenţei, nu pentru a apărea prin librării, ci pentru ei, un roman al unei adolescenţei, o carte a unei experienţe de viaţă, a unei viziuni asupra vieţii, o carte cât o perioadă din viaţa noastră, un jurnal al confuziilor, temerilor, întrebărilor, răspunsurilor, schimbărilor care apar în viaţa noastră, un roman de călătorie, o călătorie pe un drum al nostru, pe care mergem doar noi, un drum întortochiat pe care ne-am pierdut atunci când ne-am născut şi mergem înainte aşteptând să ajungem undeva sau nicăieri... şi ce tovarăş mai bun decât propria noastră carte: adolescenţa?
Să începem cu primul rând, primul sfat, primul pas, prima dorinţă...Să începem cu începutul: Să scriem!