Am visat într-o seară că cerul s-a prăbuşit peste o pădure. Cred ca era toamnă căci pădurea nu era nici pe departe verde şi nicio pasăre nu se auzea. Totul se scălda într-o lumină portocalie, şi cerul era verzui. Visul a început frumos. Cu o ploaie albastră şi caldă, care s-a oprit brusc. S-a auzit un trosnet care a lovit întreaga fire şi cerul se apropia din ce în ce devenind verde. Când a lovit pădurea se transformase in lichid. Copacii au început să alunece zmulgându-se din rădăcini şi pământul se înclina din ce în ce mai mult. Aşa s-a terminat visul, cu o alarma urlând din străfundurile ei mecanice ora de trezire. Şi m-am trezit. Am cugetat mult la acest vis. Nu cred că are vreun sens. De ce visăm? Când visăm? Oare nopţile încărcate de vise nu sunt urmaările unor zile speciale? Visele sunt jocuri. Jocuri ale subconştientului nostru. De ce se joacă mintea noastră cu noi? Pentru că şi noi ne jucăm cu ea. Odată mi s-a adeverit un vis. Ceva mărunt, nesemificativ, poate de asta nu-mi amintesc ce. Dar eram fericită. Poate că visele noastre sunt dorinţe ascunse pe care nici noi nu le ştim, ci doar mintea noastră le cunoaşte, doar subconştientul nostru le ştie cel mai bine.
P.S. Cel mai frumos visăm cu ochii deschişi, deci hai să visăm şi când nu dormim, căci ce frumoase sunt visele. :)
1 comentarii:
De multe ori am visat ce am vrut sa se intample...dar din pacate, a fost doar un vis...cat despre premonitii...nu stiu ce sa zic...uneori, visele sunt premonitii ascunse de care ne dam seama de ele adia dupa ce evenimentul de intampla...:-s
Trimiteți un comentariu