Gânduri

În nebunie pătată cu sânge
Pier geniile firii umane.
Se târăsc pe pământul ce geme
Şi le-nghite cu sete pieirea.
Din hipotalamus se naşte-n tăcere.
Origini nu are şi piere-n nimic.
Ne-nalţă spre cer doar să ne zrobească
Ne-ntreabă de toate. Răspunde nimic.
Se-avântă şi sapă nămeţi,
Se-nalţă şi cade, pulsează şi urlă.
Se scurge prin găuri, ne curge prin vene
Ne strigă pe nume, ne cheamă spre ea.
Ne seacă de vlagă, omoră-n tăcere.
Ne-nvie din nou scuipând agonie
Şi apare-n extaz dureros de puternic.
Infinit limitat la două orbite
Ce tăcute privesc grupări infinite
De stele, comete, oameni şi sori.
Doi ochi ce privesc către mii de culori
Şi zâmbesc fără vlagă unui chip amuzant
Când în spatele lor se-ascunde uitat
Universul teribil cu sute de sori.
Gândire de suflet repatriat,
Înschis între braţe, picioare şi piept.